Tare asta: Crin ar vrea să fie un nou Băsescu

November 20th, 2009

Nu urmaresc dezbaterea, încă sînt peste Ocean, la Washington, DC, m-am uitat doar pe live-textul de la Realitatea şi mi-a sărit în ochi o afirmaţie a lui Crin Antonescu făcută la această dezbatere: Viziunea mea este aceea că e nevoie de un guvern în a cărui alcătuire preşedintele joacă un rol important, un guvern competent, cu un program articulat.

Deci, dacă ar ajunge Crin Antonescu preşedinte, ar numi premierul şi ar avea un rol foarte important în alcătuirea guvernului. Nu spune nimic despre “o solidă majoritate parmalentară”! Adică, pe faţă, e de acord cu poziţia lui Traian Băsescu, aceea de a numi el un premier! Deci, în bla-bla-bla-ul cu Johannis, Crion ştia cum stau lucrurile, doar a vrut să iasă în faţă, să fie Gigi Contra şi să erodeze poziţialui Băsescu. Aşadar, Crin a fost co-autorul crizei politice în deplină cunoştinţă de cauză. I-a fost clar unde se ajunge! Avea bun simţ, dar nu a ţinut cont de el!

Probabil că, aşa cum am mai spus, în seara asta Crin va cădea de pe un cal mare!

Băsescu este foarte relaxat. Pe bune!

November 20th, 2009

Da, stimastelespectatori, Traian Băsescu e relaxat, îi prieşte campania electorală, nu i-a pierit pofta de rîs, atunci cînd aude poante bune. Nu vă vine să credeţi? Dacă sînteţi anti-Băsescu, presimt că, deja, mă acuzaţi de manipulare. În acest caz v-ar conveni ca preşedintele să tremure de frică, să-şi adune lucruşoarele de pe le Cotroceni şi să-şi spună rugăciunea. Vă dezamăgesc, din nou. Nu e aşa! Dacă, însă, sînteţi votanţi portocalii, postarea asta poate să vă mai alunge din eventuala supărare indusă de media în ultimele zile şi de sondajele tot mai victorioase ale lui Mircea Geoană. Da, Băsescu este foarte relaxat. Citiţi o mărturie în acest sens aici . Ştiam şi eu că Bărbosu are umor, acum confirmarea vine de la Cotroceni. :-)

Stau în hotelul lîngă care a fost împuşcat Reagan!

November 20th, 2009

Astăzi am aflat că hotelul în care stau pentru trei zile (ajung acasă duminică şi votez, staţi liniştiţi!) este chiar locul în care a fost împuşcat Ronald Reagan. Detalii despre asta, aici.Nu ştiam asta cînd am făcut rezervarea, cei de aici nu se laudă cu asta. Nu e un eveniment care să atragă turişti într-un loc atît de, cum să zic, vulnerabil. Un şofer de taxi mai în vîrstă, cu figură de cîntăreţ de jazz de culoare, aducîndu-mă spre hotel, mi-a spus povestea locului. Am verificat şi chiar aşa e! Aici a fost împuşcat unul din preşedinţii mari ai Americii. Iar atentatorul s-a dovedit a  fi un bolnav psihic. Istoria o mai fac şi nebunii!

PS. Nu, nu a costat o avere. Hotelul, fiind în renovare şi lucrînd doar cu o parte din capacitate, are preţuri de două stele mai răsărite!

Roşca Stănescu şi Chirieac nu mai sînt ziarişti. Îi doare-n cor

November 19th, 2009

Da, îi doare fix în cor. În Corul vînătorilor de şantaje. CRP, adică, pe numele mai aproape de adevăr, Clanul Român de Presă, i-a decăzut pe cei doi şantajişti notorii, SRS şi BC, din calitatea de jurnalişti! Mare pedeapsă. Le-a luat caii de la bicicletele de aur! Adică, de fapt, CRP recomandă să nu mai fie folosit, în dreptul numelor lor, cuvîntul jurnalist. De multă vreme cei doi nu mai erau ziarişti. S-au prins că nu e mare sfîrîială să lupţi pentru principii, democraţie şi alte vrăjeli. Nu, ei nu mai sînt jurnalişti, dinainte de a ne spune asta CRP.  Sînt nişte oameni de afaceri dubioşi care mai scriu pe la ziare şi mai apar pe la televiziuni (Pe SRS l-am văzut şi la emisiunea Pariu că ştiu!, făcînd pe băiatul de viaţă!). Şi asta nu o fac din raţiuni jurnalistice, ci pentru ca să li se păstreze notorietatea. Mai uşor şantajezi cînd eşti cunoscut, decît cînd eşti un nimeni!Peştii mari se prind în năvoadele mari ale notorietăţii.

Eu aştept momentul în care unor şantajişti precum cei doi nu li se va mai zice nici jurnalişti, nici oameni de afaceri, ci, pur şi simplu, puşcăriaşi. Mai e pînă atunci.

O gafă cam sinistră

November 19th, 2009

E greu cînd ai în titlu cuvîntul “fericit” să dai o ştire tristă, tristă. Rezultatul e o gafă cam sinistră, pardon de rimă!

happy hour

Fiecare cu sasul lui!

November 19th, 2009

Crin Antonescu a venit cu găselniţa Johannis -premier, aducînd, în prim pan, un neamţ, adică un sas, pe care s-a sprijinit în campanie. Mircea Geoană, ca să nu se lase mai prejos, s-a sprijinit şi el pe Sassu lui, preşedintele TVR-ului nostru. De altfel am mai scris pe acest blog despre perfoemanţele manageriale ale lui Sassu. Iată că, pentru partidul care i-a dat pîinica asta albă, de preşedinte al TVR, Sassu şi-a plătit datoria, recent, cu dezbaterea meşterită ca să iasă bine Geoană!

PS Oare de ce nu transpare cam ce băutură îi place lui Alexandru Sassu? Că, din puctul ăsta de vedere, creditîndu-l pe Orban, şi Sassu ar vota cu Băsescu! :-)

Am fost atacat de postacii de partid

November 19th, 2009

Am simţit că apar, pe blogul meu, mai multi tipi noi care comentează, jignesc, înjură, agasează etc. Acum am aflat, aici, şi despre ce a fost vorba. Sigur, băieţii au atact în zadar pentru că blogul  meu e cu  moderare, aşa că nu au putut să-şi impună aberaţiile. Cei mai slabi au fost, totuşi, postacii de la PSD, mai ales cei de la PSD Braşov (fraierii şi-au dat adresele de la organizaţie! :-) ). Am văzut şi nişte exces de zel din partea unora, şi agresivitate pusă de la ei, pe lîngă mesajul comunicat de la bază, în cazul altora.

Asta mă face să reiterez cuvîntul pe care l-am inventat, de fapt, sintagma cu care-i definesc pe aceşti postaci, anonimi şi autosatisfăcuţi: onanimii de pe net!

Unde a dus comunismul. Dedicaţie pentru tinerii de stînga

November 18th, 2009

Aud tineri intelectuali, nu mulţi, e drept, că ridică în slăvi comunismul. Că nu trebuie condamnat, că anti-comunismul e o prostie etc. Ei, pe aceşti tineri (dar şi pe comuniştii bătrîni, de fapt) îi invit să urmărească nişte imagini cutremurătoare filmate în Coreea de Nord, ţară luată, la un moment dat, ca model de Nicolae Ceauşescu. Vedeţi unde a dus comunismul luminos, în varianta sa cea mai pură şi dură!

Urmăriţi imaginile aici

Victor Gaetan în viziunea lui Eugen Ionesco

November 18th, 2009

Prin bunăvoinţa lui Silviu Brizu am la dispoziţie, din nou, scrisoarea pe care Eugen Ionesco i-a trimis-o lui Mircea Eliade avertizîndu-l cu privire la Victor Gaetan. Pe prima faţă a hîrtiei este scrisoarea dactilografiată şi un PS scris de mînă, pe verso fiind scris, tot de mînă, avertismentul cu pricina. Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi dacă E.I. avea dreptate sau nu, mai ales că, astăzi, putem avea o altă perspectivă asupra lucrurilor! Şi, mai ales, asupra oamenilor!

Zece motive pentru care aş vrea să cîştige Băsescu

November 17th, 2009

Da, am zece motive, printre altele,  pentru care aş vrea să cîştige alagerile Traina Băsescu. Să vi le spun? Hai că vi le spun:

1) Aş vrea să văd în momentul anunţării cîştigătorului TB în turul 2 figura lui Felix

2) Figura lui Cicutacu

3 Figura lui Năstase

4) Figura lui SRS

5) Figura lui Nistorescu

6) Figura lui V. Stan (indiferent care dintre ei, fie Valerian, fie Valentin!)

7) Figura Noricăi Nicolai

8) Figura lui Viorel Hrebenciuc

9) Figura lui Ciuvică

10, şi, ultima pe listă, cu voia Dumneavoastră, figura lui Ion iliescu!

Aveţi alte motive? Vă rog să le înşiruiţi!