A murit un scriitor. Asta nu e o stire?
Cu o singura exceptie, nici un cotidian important nu a preluat stirea despre moartea scriitorului Marius Tupan, survenita joia trecuta, in urma unui infarct. Marius Tupan a fost redactor sef al revistei Luceafarul, editata de Uniunea Scriitorilor, un personaj vizibil in viata literara. Nu era un geniu, dar nu despre asta discut. Era un scriitor cunoscut, caruia regimul comunist i-a topit o carte, un scriitor activ, un activist cultural in sensul cel mai bun al cuvintului.
Stirea despre moartea lui nu a interesat redactiile ziarelor importante si asta nu e o “scapare”, dimpotriva, arata tabloidizarea presei noastre. Moartea unui scriitor nu e subiect de opresa, in timp ce faptul ca nu stiu ce starleta isi mareste sinii, da, e un subiect! Sau ca Irinel Columbeanu isi cumpara o noua masina. Da, moartea unui scriitor nu “vinde”.
Marius Tupan, odihneste-te-n pace, ca-n Romania maririlor de sini si a vedetelor fara chiloti nu e loc pentru scriitori!
December 10th, 2007 at 2:44 pm
Columbenii, Becalienii, “Gorilienii” – sunt nemuritori. Numai scriitorii mor, ceea ce nu intereseaza presa tabloida. Deplorabil ! Marius Tupan, Dumnezeu sa te odihneasca in pace !
December 10th, 2007 at 3:47 pm
Ce carte i-au topit comunistii lui Marius Tupan? S-a pierdut? Ca daca nu s-a pierdut inseamna ca nu s-a “topit”. Si apropo, daca tot esti ofticat ca presa nu scrie destul despre scriitori, puteai sa dai si matale mai multe detalii despre opera lui.
December 10th, 2007 at 4:04 pm
Nu! Nu este o stire! Si stii de ce! Voi ati facut in asa fel incat sa nu fie; adica pressa. Vreti rating, aveti rating! In schimb, daca vreti rating cu prosti, sa nu va plangeti ca moartea unui scriitor nu e o stire. Pe de alta parte, a servit interesele cuiva? Nu! Deci nu e o stire! E cinic, stiu. Nu ne-ntrebati pe noi, societatea civila, publicul, cititorii sau ca sa fiu mai exact, mass marketul sau masa de manevra…Voi ati inceput primii; in curand nu veti mai avea cui sa mai vorbiti, “publicul” , aceasta masa amorfa cu mici exceptii, nu va mai consuma stiri despre cultura. Pentru ca au alta ierarhie (non)valorica. Cine promoveaza toti nimenii, cine ia interviuri unor urangutani pripasiti in fotbal, politica, modeling, etc? Voi! Din cand in cand vin la serviciu cu metroul si stii ce vad la majoritatea indivizilor in mana? Click, Can Can si Libertatea. Pe prima lor pagina,totdeauna apar niste enormitati scrise de niste maimute; maimute care sunt citite de altele, in curs de devenire. Adica sunt scrise de confratii tai. Articolul tau ar trebui citit de bunii tai confrati. E pacat, pentru ca pe fond ai dreptate, dar…cu ce putem sa te ajutam noi? Doar sa ne plangem unul altuia. Ti-as spune mai multe, dar nu cred ca vei citi nici tu ceea ce am scris eu, iar maine vor aparea alte stiri….
December 10th, 2007 at 4:29 pm
Domnule Morar, tocmai ati facut o o stire ! Pe partea ailalta, bine ca nu a fost preluata de toata presa vestea mortii saracului om, ca inghesuita intre teme de maxima importanta, cum ar fi sexu oral facut de tinerii soti columbeanu in carciuma si faptul ca sarmana Elodia traieste pe insula aia cu elvis si tupac, chiar ar fi fost aiurea si de condamnat…
Ia inchipuiti va discutia asta la otv…
Dumnezeu sa l ierte !
December 10th, 2007 at 4:31 pm
Stimate domnule Morar, imi permit sa fac o observatie: cand scrieti despre un scriitor decedat (odihneasca-se in pace) ca “nu era un geniu”, asta in meta-limbaj inseamna “era un individ mediocru si obscur”. Despre mediocritate nu pot sa ma pronunt, pentru ca nu i-am citit vreo carte, dar obscur era in mod cert, pentru ca de vreo douazeci de ani incoace nu s-a mai auzit nimic de el, decat poate in cercurile initiatilor de la Uniunea Scriitorilor. Asa ca nu puteti sa le reprosati redactorilor de la marile cotidiene, probabil prea tineri ca sa fi auzit de el, faptul ca nu au bagat de seama trecerea lui in nefiinta.