Vinul săptămînii: Merlot Rotenberg 2006, Dealu Mare

Titularul acestei rubrici a blogului, Cezar Ioan, ne recomandă, pentru masa de mîine, un vin special!

O “mână” de ţinut minte! E vorba de semnul de pe eticheta alăturată, dar e vorba şi de “mâna care împinge leagănul”, dacă vă mai spune ceva formularea asta – excepţional de inspirată mână, în acest caz.

Vă sfătuiesc să reţineţi semnul, e foarte uşor de memorat şi va fi foarte util atunci când veţi căuta un vin deosebit, un vin făcut cu pasiune veritabilă şi cu respect. E drept, deocamdată n-o să găsiţi Merlot-ul ăsta decât în câteva locuri unde a existat cineva suficient de abil încât să-i sesizeze valoarea: la Vinexpert (sau – evident – direct la producător, Mihail Rotenberg, de ceva vreme “strămutat” în Ceptura, Dealu Mare). Costă 96 euro / cutia de 6 sticle la producător sau cam la fel sticla (69 ron) la Vinexpert. Dacă vă pricepeţi cât de cât la vin, vă promit că nu veţi regreta deloc alegerea.

Colegul meu de la Vinul.Ro, Radu Rizea, l-a caracterizat astfel: “Acest Merlot începe să miroasă deja a “parfum de Languedoc”. Uşor sumbru, greu de deschis, dar minunat după ce începe să fie descifrat, este expresia maximă a zonei sale, cel puţin până în prezent. Promite să devină o provocare pentru vinurile intelectuale ale Europei, iar evoluţia din cei doi ani şi mai bine confirmă că se poate aşeza, măcar cinci-şapte ani, în orice colecţie cinstită de vinuri”. Iar Cătălin Păduraru intră şi în detalii: “catifelat, de corpolenţă medie, cu accente de gem de prune şi gem de cireşe negre, ciocolată, cafea, piper şi lemn exotic. Decantaţi şi aerisiţi cel puţin 15-30 de minute”. Există doar 5.000 de sticle, aşa că sfatul meu e să vă grăbiţi.

L-am gustat şi eu ieri, când am făcut o vizită în Crama Rotenberg, şi subscriu întru totul la cele de mai sus. Cu menţiunea că am avut ocazia să “aprofundez” şi alte încercări de Merlot, din 2007 şi 2008, iar ce-am degustat se anunţă mai mult decât promiţător. Însă toate la timpul lor.

Tags: , , , , , , ,

3 Responses to “Vinul săptămînii: Merlot Rotenberg 2006, Dealu Mare”

  1. forum romania inedit Says:

    Mi se facu frica !
    Eu beau niste feteasca din 2008 !

  2. Arwan Says:

    Exceptional Merlot!

    L-am reintalnit cu reala placere in compania fratilor sai mai tineri (Menestrelul si Rotenberg-ul din 2007 – care, apropos, am inteles ca se lanseaza la toamna) la o degustare comparativa. Prima data am gustat acest vin in vara anului trecut (primit cadou de la un prieten) si… am ramas cu atat mai impresionat cu cat cu o seara inainte gustasem un Masseto de Ornellaia – Bolgheri, 2005. Revelatia a fost sa gasesc, aici, in Romania, un mare Merlot, comparabil cu un Masseto sau un Pomerol Grand Cru, insa la o fractiune din pretul acestora din urma! Concluzia? Mi-am cumparat rapid o lada pe care o pastrez la beci, s-o invechesc nitel, si de-abia astept sa apara in magazine editia 2007 care e, pe gustate si pe cuvant de onoare, o revelatie!

  3. vinul.ro - Blog despre vinuri - semnat Cezar Ioan » Blog Archive » Vinul săptămânii: Merlot 2007 Menestrel, Ceptura Says:

    [...] dar săptămâna asta a fost una grozavă. Mihail “Mişa” Rotenberg (despre care am mai scris în urmă cu ceva vreme) şi-a prezentat, personal, vinurile anului 2007: un Merlot [...]

Publicitate

Leave a Reply