Bicicletele: în ilegalitate, la Bucureşti, omagiate, la Timişoara!

De acum, în parcurile bucureştene e interzis să intri cu bicicletele. Amănunte, aici. În parcurile mici pentru că nu e loc destul, în cele mari, zicea un oficial la Europa FM, pentru că s-au produs furturi cu autori pe două roţi. După logica asta ar trebui interzisă şi circulaţia autoturismelor pe şosele, pentru că se întîmplă accidente mortale! Abia acum m-am înfuriat. Voi intra aici, îmi voi lua o bicicletă meseriaşă şi voi umbla cu ea! :-) Nu, nu e o reclamă mascată, este pur şi simplu o invitaţie să vedeţi biciclete adevărate, o încîntare pentru ochi şi, evident, o soluţie sănătoasă pentru întreţinerea trupului!

În vreme ce la Bucureşti se bagă beţe-n roate bicicliştilor, la Timişoara se desfăşoară o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de mersul cu bicicleta. Am fost invitat şi mă voi duce cu plăcere. Voi pedala sîmbătă, conform programului pe care-l găsiţi aici. Voi face poze şi vi le voi arăta, sîmbătă, imediat după ce se încheie cursa pe traseu!

38 Responses to “Bicicletele: în ilegalitate, la Bucureşti, omagiate, la Timişoara!”

  1. m m m Says:

    Are sa va treaca pofta de biciclete, dar mai ales de biciclisti, dupe ce veti vrea sa va plimbati (pe jos) printr`un parc, si pe langa Dvs or sa zboare la putini centimetri distanta, carduri de teribilisti pe bicicleta. Iar cand un natarau de 16 ani o sa si dea peste persoana care va insoteste, pentru ca n`a fost atenta sa se fereasca la timp (deh, era cu spatele la biciclist, n`avea cum sa`l vada) , veti tuna si fulgera impotriva lor.

    Daca nu va fi in parc, va fi pe trotuare, unde baietii pe bicicleta isi vor exersa noua distractie: slalom printre trecatori pe trotuare si salturile din scara blocului direct in parcare.

  2. victor L. Says:

    Al doilea “aici” nu functioneste, dar nu-i nimic, sintem obisnuiti cu lauda banatenilor.
    V-am zis-o!

  3. outsider Says:

    Din cate stiu eu, nici in “vest” nu e permis accesul pe bicicleta in parcuri sau piete pietonale “la general”. Acestea sunt destinate in primul rand plimbatului “pe jos”. In functie de suprafetele disponibile, sunt amenajate si spatii sau trasee pentru biciclisti.

  4. dan Says:

    Astept pozele promise dle.Morar! Sa nu uitati !

  5. DeepBlue Says:

    Parcurile sunt pentru plimbare, dar nu pe bicicleta. De multe ori s-a intamplat sa ma feres in ultima clipa de cate vreun destept pe bicicleta prin Cismigiu sau Herastrau. Eu unul vreau sa am parte de relaxare prin parc, nu sa ma uit in stanga si in dreapta sa nu dea careva peste mine. Nu vad cu ce descurajeaza mersul pe bicicleta faptul ca nu mai au voie prin parc. Ar fi nevoie, zic eu, de mai multe piste pe arterele principale (si nu pe trotuar).

Publicitate
  1. ancaf Says:

    eu cred ca s-au tampit de tot. pe mine ma intereseaza povestea cu rolele. am copii. unde sa se plimbe cu rolele? pe strada?!

  2. Adi54 Says:

    Adevarul este, ca de obicei, la mijloc: exista motive intemeiate si de interdictie si de contestare a interdictiei.
    Orice parere este inevitabil subiectiva, pentru ca se bazeaza pe informatii si experiente proprii (de ex. eu locuiesc linga si frecventez parcul IOR = Al. I. Cuza din sectorul 3 si ma deranjeaza deseori teribilismul si proasta crestere a unor tineri sau cetateni cu ciini, biciclete, role).
    Si ca orice treaba romaneasca este prost sau formal facuta: interdictie generala brusca, in loc de reglementari flexibile si adaptate situatiilor diferite din locuri diferite.
    Ar trebui sa se inceapa cu panouri de informare si avertizare (limitare de viteza, prioritate absoluta copiilor mici si persoanelor virstnice etc.) si cu aplicarea efectiva de amenzi (nu numai simple mustrari verbale) celor care sfideaza in mod repetat bunul simt al reglementarilor.

  3. augustin julea Says:

    Oare sintagma “pentru drumurile din Romania tot Dacia e mai buna” sa fie una din explicatiile ce stau la baza tuturor acestor actiuni dusmanoase indreptate impotriva sanatatii romanilor,in general,si a biciclistilor in special?Sau cei din conducerea Renault-Colibasi isi simt vanzarile amenintate de noul val “bike-life”?Adevarul este ca,mai ales acum pe criza,vanzarile bicicletelor ADEVARATE au crescut vertiginos in toate tarile civilizate.Felicitari pentru actiunea de la Timisoara!

  4. augustin julea Says:

    Multumim pentru recomandarea de la al doilea aci;super site(www.treehuggers.ro) ,super biciclete.In sfarsit o oferta de scule pentru oarasenii nevoiti sa combine bicla cu metroul sau taxiul ,liftul,avionul etc.Credeam ca toti importatorii au adus numai tractoare – mountain pentru pustii teribilisti si chinezarii pentru adultii neimformati.Vant in coarne la TM!

  5. it_s__not_news Says:

    Who cares? S-a luat vreodata cineva de voi ca mergeti cu bicicleta in parc? Pai in tara asta nu se respecta nici regulile de circulatie, da’ apoi sa se respecte o lege stupida!

  6. vic Says:

    ma gandesc sa merg

    am vazut ca va participa si Elisabeta Lipa. Stii cumva daca va pedala intr-un echipaj de 8 + 1?

  7. alina Says:

    bine.. faine bicle da ce preturi au .. ups. pai atat castiga romanul in 2 luni

  8. luigy Says:

    …:razz:…

  9. Ghicitor in fund Says:

    Domnule Morar, si noi organizam un protest al biciclistilor!

    Toti cei care va citesc si au simpatie fata de cauza noastra, a biciclistilor, sunt invitati in data de 9 mai 2009, sambata, la intrarea in parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza), de la intersectia Campia Libertatii cu Baba Novac.

    Aduceti cu voi fluiere, pancarte (cu inscriptii civilizate, amuzante, de bun simt). Dorim sa protestam pasnic impotriva a ceea ce noi consideram a fi un abuz al autoritatilor. Nu vom tolera in niciun fel injuriile si ii vom primi cu caldura pe cei care ne vor sustine!

    ONG-urile “verzi” tac, pentru ca acum nu este rost de papat bani, e doar o simpla cauza nobila. De aceea consider ca trebuie sa ne implicam noi, biciclistii “de rand”!

    Dati mai departe si veniti mai aproape!

  10. George Hari Popescu Says:

    Soluţia e simplă: mergem prin parc cu bicicleta ca şi pînă acum, ignorîndu-i pe gardienii tăntălăi. Majoritatea dintre ei sunt oricum pensionari sau supraponderali, ei abia se mişcă darămite să alerge după biciclete.

    Dacă ar exista piste practicabile, aş mai zice, dar acum nu avem de ales.

    A, n-am înţeles dacă restaurantele din parcuri mai au voie să scoată boxele pe terasă ca să urle, dacă grătarul se mai poate în iarbă, dacă mai au voie cîinii vagabonzi sau cîinii cu stăpîn lăsaţi liberi etc.

  11. jules Says:

    Postez aici pentru cei nemultumiti de prezenta biciclistilor in parcuri si in general in viata (din cate am vazut in comentariile de mai sus).

    Bine domnilor si doamnelor… in tara asta de rahat nu ati gasit alte lucruri incomode? Alte probleme nu exista in acest mic eden? oare nu mai sunt nesimtiti care va injura si va scuipa in parcurile superbei noastre capitale? nu mai sunt nesimtiti care sa va fugareasca cu masina sau scuterul pe trotuar? de astia nu precizati nimic, sa inteleg ca nu va deranjeaza? Nu va deranjeaza milioanele de masini care ne ocupa spatiul????…. se pare ca nu…..

    De obicei un om normal la cap alege intre doua rele pe cel mai putin rau…. prefer sa treaca pe langa mine cu viteza un biciclist, nu o hoarda de teribilisti cu masinile lor straine….

    Acestea fiind spuse va las sa sugeti in continuare noxele din generoasele si tot mai numeroasele tevi de esapament (probabil un semn al progresului romaniei)

    Toate cele bune!

  12. Mihai Says:

    Stimati concetateni “NU AVETI VOIE” !. Singurul lucru care este permis este sa mergeti la vot sa ne alegeti pe NOI ca NOI sa avem voie orice. NOI facem legile dar pentru voi nu pentru NOI.
    Cat de actual ramane filmul “The Wall” – Pink Floyd.

  13. Bicicloanţa - Baba Cloanţa pentru primarii din Bucale | Pe net! Says:

    [...] Bicicletele: în ilegalitate, la Bucureşti, omagiate, la Timişoara! – Ioan T. Morar [...]

  14. Tea Says:

    Nu ma asteptam la astfel de comentarii. Speram sa aud mai multe voci de biciclisti – dar probabil ca au dat repede close pt ca s-au enervat.
    Clar au raspuns oameni care s-au nascut cu fundul in masina si nici nu vor sa auda de biciclete. Oameni buni, pana la urma TOTUL tine de bun simt, de viteza la care mergi, fie tu pieton, biciclist, masinist.. eu se intampla sa fiu de toate, dar tot bicicletei ii acord cel mai mult respect.. bleah! e reactia mea la comentariile de aci

  15. nicu Says:

    Maestre, nu pot sa cred ca ati uitat ca azi Elena isi sarbatoreste ziua de nastere. Colegii d-voastra de la AC au fost pe faza :
    “Stimata tovarasa Elena Basescu
    Fiica eroina a celui dintai fiu al tarii
    Manechin de frunte al patriei, economist luminat al firmei Luxten
    Diva stralucitoare a gramaticii, lupoaica tanara a politicii
    Acum, la ceas aniversar cand va prindeti in buchetul vietii cel de-al 29-lea stanjenel
    Primiti din partea noastra cel mai sincer prinos de fericire si sanatate alaturi de cei dragi din Bamboo
    Plus cateva versuri smulse inspiratie intr-un moment de neatentie
    Elena Cosanzeana cu albastrii ochii ei ca Voronetul cu buze pline de nutretul cel cu sudoarea fruntii castigat in preajma primului mandat european.
    Ca Udrea lui Cocos intr-o balada tu urci sub nimbul fitelor supreme pe scena lumii cu scanteieri europene te arati in cea mai scumpa dintre fiice
    Svarowski cristalin manunchi de spice noi te numim cu dragoste adanca pe drumul ce in glorie cuteaza Elena lui Basescu o viteaza independenta pedelista, o romanca”.
    Mergeti deseara in Bamboo? :) )

  16. theo Says:

    bänätzenii si ardelenii sunt oameni de cuvant.

    e drept pt. smecherii din primäverii …. “provinciali.”

    ce n-ar da bucurestenii , sä aibä acum primar un ardelean si nu o fosilä smecherä aerianä.

  17. biciclistii_e_periculosi Says:

    S-a luat de mine intr-un parculet un gardian de la BiGieS si mi-a zis sa ma dau jos. Ala fiind traseul meu zilnic catre munca…. si acea parte care imi face placere cand in sfarsit nu mai sunt terorizat de masini si de poluare.

    Ma gandeam daca discutia asta o fi tipic romaneasca cu ‘ai auzit ca s-a interzis nu-stiu-ce’, ‘dom’le sa nu le mai dea voie dom’ne sa …’. Parca n-am auzit-o prin alte tari prin care am trait. Romanul are voluptatea asta cu ’sa se interzica’.

    Iar pentru vigilentii care au sarit in apararea “masurii”, in caz ca nu le-a trecut prin cap, asta e forma de sport pentru multi dintre noi si fiind astfel, normal ca vrem s-o facem intr-un parc, loc cu aer curat, nu printre masini.

    Pana la urma si un alergator poate sa dea peste tine ‘nesimtitul dracului’, si unul pe role, si unul pe skateboard, samd. Deci propun sa fie voie numai plimbari cu mainile la spate cu o viteza de maxim jumatate de metru pe secunda.

    Pentru securitatea tuturor!

  18. Dinu Says:

    In Toronto (Canada,Ontario) pe malul lacului (care este cat Razelmul nostru) pe kilometri buni exista o pista numai pentru biciclisti si rolleri. Exist si treceri pentru pietoni. Pietonii pot merge pe alei paralele. Asa se poate impaca si capra si varza…

  19. Cucui Says:

    Nimic nu este intamplator in haosul nostru, romanesc. Da, intr-adevar, daca in tari ca Franta, Germania, Italia, Marea Britanie si in toate tarile nordice, unde bicicleta a redevenit un mijloc de transport timp de 8-10 luni din an, vanzarile de biciclete cresc, inseamna multe milioane de autoturisme vor ramane in parcare si alte cateva milioane de autoturisme noi nu vor mai pleca din tarcurile producatorilor.
    Cateva cifre: marii producatori de biciclete estimeaza cresteri de pana la 7-10% pentru 2009. Daca luam doar Franta, numai in 2008 s-au vandut 3.470.000 de biciclete. Alte cateva zeci de milioane de biciclete vechi au fost sterse de praf, unse si repuse in circulatie. Se indoieste cineva ca velo-transportul afecteaza industria auto in aceste vremuri?

    Imi aduc aminte de imaginile radioase in care premierul Tariceanu calarea pe bicicleta. De curand, Sorin Oprescu a intrat si el in galeria politicienilor biciclisti escortati de girofaruri. Sunt imagini numai bune de aratat omologilor occidentali ingrijorati de efectul de sera, poluare, boli citadine, incalzire globala etc. Masuri legislative, investitii in infrastructura din partea lor ati vazut? Pro-velo, ca anti-velo vad. Credeti ca e pura coincidenta ca Turul Parlamentului pe biciclete a precedat interzicerea bicicletelor in parcuri?

    Le recomand celor care n-au mai fost prin vest de 10 si cred ca au vazut tot ce era de vazut, sa marga astazi din nou. Sa vada cohortele de biciclisti in costum si cravata, paienjenisul de velo-rutele care leaga toate localitatile intre ele, separat, alaturi de carosabil, velo-taxiurile din marile orase si pe urma sa isi dea cu parerea.

  20. Cucui Says:

    Ineptia este ca nu se face distinctie intre biclistii adulti si triciclistii copii. Nici eu ca biciclist nu sunt de acord cu accesul biciclistilor adulti in parcurile aglomerate precum Cismigiu sau Herastrau. Nici nu faci mare sport, mai ales duminica, printre pensionari, copii, subrete in ziua libera si soldati in permisie. Eu vreau o banda de carosabil taiata din BULEVARDUL MAGHERU. Asta pentru a da valenta practica celor 3 trasee independente, fracturate exact in centul orasului, care astazi sunt bune doar de plimbare. Si de parcat masini. Apoi vorbim si de extinderea retelei, velo-rute in SAI etc.

    Interzicerea rolelor, skate-urilor si micilor biciclisti/triciclisti nu poate pleca decat din mintea neitreaga unui om care nu a avut copii de crescut. Asa ca, dragilor, cand mai votati vreun politician, asigurati-va ca a fost un om NORMAL in “civilie”. Ca e insurat, ca n-a divortat de prea multe ori, ca a crescut copii si ca a invatat si practicat o meserie la un nivel onorabil. Si care la primul necaz nu s-au refugiat in bautura. Conteaza imens! Nu mai votati playboy, plagiatori, gargaragii, activisti de profesie, carpaci, drojdieri, depresivi, chiulangii si repetenti multipli. Multumesc anticipat.

  21. silviu petcu Says:

    tzara asta-i cu kuru-n sus.peste tot in lume propaganda ptr biciclete iar la bucale ombilicus mundi,bicicleta e interzisa.e bun becicletu cu talpi vorba unuia dintr-un film romanesc

  22. Cucui Says:

    Legat de preturi. Intr-o piata normala, fiecare pret are acoperire in ceva. Bicicletele nu fac exceptie. Singurele exceptii sunt cele chinezesti, produse pe stoc in fabrici subventionate in care lucreaza oameni platiti mizerabil. Si copii. Cu exceptia copiilor, si economia romaneasca a trecut prin asta. Tarile UE au impus o taxa anti-dumping si pentru biciclete. Daca aceste taxe s-ar plati corect o bicicleta care costa la detalisti 450 ron, scazand taxele, transportul, adaosul importatorului, adaosul detailistului, inseamna ca la poarta fabricii bicicleta costa 100 ron. Boon… Intr-un milion de lei vechi trebuie inghesuite toate: costul materialului, costurile de regie, consumurile de energie, amortizmentul utilajelor si consumabilele si manoperele. Si eventual profitul fabricii. Deci unde se face rabat la calitate? Sau altfel, in bransa ta, ce se vinde cu un milion?
    Noroc cu importatorii de Niro sau Doraly care, in general, nu se complica cu chestii din astea. Nici cu vama nu se omarau ei, d-apai cu taxa anti-dumping!

    Din proprie experienta si am ceva, daca vreti sa va cumparati o bicicleta pe care sa o folositi de doua ori pe an pentru plimbat in parc, cand s-o da voie din nou si sa o mai tineti agatata in cui si 2-3 ani, cum mi s-a intamplat si mie, puteti sa va luati o bicicleta sub 1000 de ron. Daca vreti sa va plimbati prin parc duminica de duminica, mai iesiti si in timpul saptamanii pe piste si nu va pricepeti la service, cautati una intre 1000 si 2000 ron. Daca insa vreti sa o folositi zilnic, la piata, la serviciu si sa devina un mijloc de transport, pregatiti-va pentru sume de la 2000 ron in sus care pot ajunge in vest si pana la 2000 si chiar 3000+ de euro. Daca vreti sa va petreceti concediul in sa sau sa mergeti pe urmele sportivilor de performanta, preturile nu coboara sub 1000 de euro. Nu vorbesc de exceptii: lichidari de stoc sau oferte speciale la modele prafuite ani de zile prin magazinele nemtesti, refurbished de la garantii, importuri ilegale, furaciuni din depozite spaniole. Cum intalnesti pe la noi. Pam, pam!

  23. Cucui Says:

    Ah! Si inca ceva legat de preturi. Daca ti-ai luat masina de figuri, nefiind dintre aceia care nu au bani de benzina pentru ea, si vrei o bicicleta fie si pentru doua iesiri pe an sau deloc, poti sa iti iei si o bicicleta de 1000-2000 de euro. Se cheama ca nu iti refuzi nimic in viata. Stii si tu, Biju, cel putin doi puristi din astia care isi iau numai capetele de serie la orice, numai braduri high-end, desi, in general, nu le folosesc la nici 10% din capacitate sau performante. Unul e arhitect si altul grafician. Normal, la ei conteaza, in primul rand, estetica.

  24. augustin julea Says:

    A propos de preturi,d-le Cucui,de fapt draga Razvan…Romanii se mira si se vaicaresc ca si bicicletele pot costa niste mii de euro(doua salarii).Sa ne amintim insa cat ne rugam in copilaria noastra saraca si sanatoasa de parinti,bunici,unchesi si matusici sa-si uneasca puterile financiare ca se ne ia un Pegas.Dar atunci nu erau atatea alte tentatii(posete vuiton,plasme,laptopuri etc) care nu fac altceva decat sa ne lateasca in sunci dar ale caror preturi sunt ignorate rapid de fudulia romanilor.Ca doar e trandi sa te intolesti ca Monica si sa arati ca Irinel

  25. Strangers on the Net » Bicicloanţa - Baba Cloanţa pentru primarii din Bucale Says:

    [...] Bicicletele: în ilegalitate, la Bucureşti, omagiate, la Timişoara! – Ioan T. Morar [...]

  26. cabral.ro » Mai baieti, sunteti prosti, e oficial! Says:

    [...] despre ce am sa fac… acum ploua si e frig. Dar daca maine-i frumos… vorba Morarului, am de gand sa practic o leapsa ciclistica cu gardienii. Daca plec maine cu bicla prin vreun [...]

  27. Beauregard Says:

    Dupa uleiul dat cu atomizoru pe foile de salata iacata ne treziram cu fitze de biciclete pe la nas. Maestre “Lasand ratiunea sa te fiarba / Ai uitat ce-nseamna poezia / Stai descult in iarba” . Get real, e vorba de aer, natura, miscare, bun simt !

  28. Tomata cu scufiţă » Blog Archive » Iar am pedalat Says:

    [...] nu era dl. Ioan T. Morar n-aş fi ştiut că azi era zi de pedalat. Ştiam că urmează să fie, da’ am uitat şi nici nu mi-am notat (ca babele) în agenda [...]

  29. La Timisoara, o inceput « Treehugger’s Says:

    [...] timisorean din Arad, Ioan T Morar nu putea sa lipseasca de la un asemenea eveniment de mare angajament fizic. Atragem atentia [...]

  30. Bloggerii s-au dat cu bicicletele pe la parterul Mall-ului! | Bleen Says:

    [...] Ioan T  Morar – Bicicletele, în ilegalitate la Bucureşti, omagiate, la Timişoara [...]

  31. adu Says:

    Vă mulţumesc, domnule Morar, pentru linkul de la magazinul cu biciclete! Ultima bicicletă îmi fusese furată acum 2 ani din scara blocului şi îmi pierdusem dorinţa de a cumpăra alta. Nu am unde să ţin o bicicletă “normală” în apartament, aşa că una pliabilă este soluţia perfectă. Ieri mi-am cumpărat una, astăzi am venit cu ea la birou şi sunt foarte fericit.

  32. Strangers on the Net » În Herăstrău sunt veveriţe Says:

    [...] Ioan T. Morar [...]

  33. Rent a Bike in Timisoara Says:

    Mersul cu biciclete in parcurile din Romania este inca problematic.

Leave a Reply